Divortul, Desfacerea casatoriei, Procedura Divortului

Divorţul stinge, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, efectele căsătoriei în raporturile dintre soţi. Desfacerea căsătoriei poate fi pronunţată, fie la iniţiativa unuia dintre soţi, fie pe temeiul consimţământului ambilor soţi.

1) Desfacerea căsătoriei la iniţiativa unuia dintre soţi. Din interpretare deducem următoarele condiţii ce trebuie întrunite cumulativ:

- existenţa unor motive temeinice

- vătămarea gravă a relaţiilor dintre soţi

- imposibilitatea continuării căsătoriei.

Motivele temeinice de divorţ.

Legiuitorul a lăsat instanţei de judecată libertate deplină în aprecierea temeiniciei motivelor invocate în cererea de divorţ promovată de unul dintre soţi. În practica judiciară au fost reţinute ca fiind motive temeinice: actele de violenţă fizică sau verbală a unuia dintre soţi, infidelitatea, existenţa unei nepotriviri de ordin fiziologic, boală gravă sau incurabilă a unuia dintre soţi care afectează raporturile dintre soţi; despărţirea în fapt dacă are caracter definitiv, etc.

2) Anterior Noului Cod Civil, Desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor poate fi  pronunţată, potrivit art. 38 alin. 2 dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei;

b) nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.

Procedura divorţului - anterior Noului Cod de procedura civila

Sediul materiei îl constituie dispoziţiile art.607-619 Cod de procedură civilă.

1) Cererea de chemare în judecată poate fi formulată numai de către soţi, întrucât  nu au calitate procesuală în procesul de divorţ creditorii acestuia sau a ambilor soţi, procurorul sau moştenitorii soţilor.

Cuprinsul cererii. Pe lângă menţiunile generale, indicate de art.112 Cod de procedură civilă, în cererea de divorţ trebuie să se arate numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care au această situaţie legală, iar dacă nu sunt copii minori, se va face precizare expresă în acest sens.

Cererea principală este desfacerea căsătoriei. Ea poate fi însoţită şi de cereri accesorii, a căror soluţionare este dependentă de rezolvarea cererii principale. Unele dintre cererile acestea sunt obligatorii, instanţa urmând a se pronunţa chiar şi atunci când părţile nu au cerut în mod expres: încredinţarea copiilor minori spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, stabilirea contribuţiei părintelui la creşterea şi educarea copiilor, numele soţilor.

În cererea de despărţenie prin acordul soţilor se vor arăta şi modalităţile în care urmează a fi soluţionate cererile accesorii divorţului; în lipsa învoielii, instanţa le va soluţiona în temeiul probelor administrate în cauză.

La cererea de divorţ se vor anexa înscrisurile doveditoare (certificat de căsătorie, certificatele de naştere ale copiilor minori).

Cererea va fi prezentată personal de reclamant preşedintelui judecătoriei (art.612 aliniatul 3 şi 4 Cod de procedură civilă). Preşedintele va da sfaturi de împăcare şi dacă soţul stăruie în demersul său, va fixa termen pentru judecata cauzei.

2) Cererea reconvenţională – soţul pârât poate solicita şi el divorţul pe calea cererii reconvenţionale la cererea în desfacerea căsătoriei iniţiată de celălalt soţ.

3) Instanţa competentă a soluţiona cazurile de divorţ, din punct de vedere material, este, potrivit art.41 punctul 1 din Legea 304/2004, tribunalul specializat – tribunalul pentru minori şi familie sau completele specializate. În ceea ce priveşte competenţa teritorială în materie de divorţur, dispoziţiile sunt derogatorii, în sensul că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu comun al soţilor dacă, la data introducerii cererii, cel puţin unul dintre soţi îşi are domiciliul în raza acestei instanţe; dacă soţii nu au avut domiculiu comun, competentă este instanţa de la domiciliul soţului pârât; dacă soţul pârât nu are domiciliul în ţară, cererea va fi introdusă la instanţa de la domiciliul soţului reclamant.

4) Prezenţa personală a soţilor în faţa instanţei este, potrivit art. 614 Cod de procedură civilă, obligatorie. Prin derogare de la dreptul comun, părţile nu pot fi reprezentate, ci doar asistate de un mandatar.

În mod excepţional, reprezentarea este permisă în situaţiile prevăzute  limitativ prin art.614 Cod de procedură civilă şi anume:

a) unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate

b) unul dintre soţi este împiedicat de o boală gravă

c) unul dintre soţi este pus sub interdicţie

d) unul dintre soţi are reşedinţa în străinătate.

5) Probele în procesul de divorţ urmează un regim derogator de la dreptul comun. Astfel, proba interogatoriului nu poate fi primită în dovedirea motivelor de divorţ, ci doar în combaterea motivelor de divorţ sau în dovedirea cererilor accesorii. De asemenea, pot fi ascultaţi ca martori rudele şi afinii până la gradul trei inclusiv, cu excepţia descendenţilor părţilor.

Soluţionarea cererii acestora având ca obiect încredinţarea minorilor, se va face cu ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani şi numai în legătură cu încredinţarea sa la unul dintre părinţi sau la o terţă persoană.

6) Actele de dispoziţie ale soţilor – soţul reclamant poate renunţa la cererea sa în tot cursul judecăţii în faţa instanţei de fond, chiar dacă soţul pârât se împotriveşte. Renunţarea nu produce efecte asupra cererii reconvenţionale. În lipsa acesteia, instanţa va lua act de renunţare printr-o încheiere.

Împăcarea părţilor stinge acţiunea de divorţ, însă nu şi dreptul de a mai cere desfacerea căsătoriei pentru motive apărute după împăcare, şi în acest caz se va putea folosi şi de faptele vechi.

Soţii pot încheia o tranzacţie cu privire la cererile accesorii divorţului: nume, atribuirea locuinţei comune. Învoiala soţilor referitoare la încredinţarea minorilor şi prestarea întreţinerii este supusă controlului şi cenzurii instanţei, care o poate încuviinţa numai dacă este în interesul copiilor.

7) Măsuri provizorii – pe toată durata procesului de divorţ instanţa poate dispune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri vremelnice privind încredinţarea minorilor, obligaţia de întreţinere, folosinţa locuinţei comune. Măsurile durează numai până la soluţionarea procesului de divorţ.

8) Hotărârea de divorţ – instanţa judecătorească se pronunţă prin hotărâre de divorţ asupra admiterii sau respingerii cererii de desfacere a căsătoriei.

Hotărârea de admitere a acţiunii va indica culpa soţului sau soţilor în desfacerea căsătoriei. Legiutorul permite desfacerea căsătoriei şi fără indicarea vinovăţiei soţilor, în cazurile prevăzute de art. 38 alin. 2 şi alin. 3 Codul familiei.

La solicitarea soţilor instanţa nu va motiva hotărârea prin care pronunţă divorţul. De asemenea hotărârea nu va fi motivată în cazul divorţului prin acordul soţilor.

Admiterea cererii de divorţ implică şi rezolvarea cererilor accesorii obligatorii sau facultative.

Căile de atac – apelul şi recursul – pot fi promovate în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii de divorţ. Dacă cererea privind partajul bunurilor comune a fost desprinsă, făcând obiectul unui alt proces, hotărârea va fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare. Apelul sau recursul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de divorţ, va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată se prezintă numai pârâtul. Apelul sau recursul pârâtului va fi judecat chiar şi în lipsa acestuia.

Hotărârea de divorţ nu este supusă revizuirii.

Hotărârea pronunţată pe temeiul acordului soţilor este definitivă şi irevocabilă, adică pot fi atacate numai soluţiile date în cererile accesorii divorţului.

Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă se comunică serviciului de stare civilă unde s-a întocmit actul de căsătorie al soţilor pentru a se face menţiuni despre desfacerea căsătoriei.

Data desfacerii căsătoriei. În raporturile dintre soţi, coincide cu data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ, dată în primă instanţă, dacă nu este atacată cu apel; data pronunţării hotărârii de instanţa de apel, dacă nu este atacată cu recurs; hotărârea dată în recurs; hotărârea de divorţ prin acordul soţilor.

Faţă de terţi, data desfacerii căsătoriei este data la care se face menţiune pe marginea actului de căsătorie despre desfacerea căsătoriei sau data la care terţii au aflat, pe altă cale, despre divorţ.

Vizualizati pachetul complet de servicii accesand pagina: Avocat Divort  - Dreptul Familiei.