Dreptul de uz si dreptul de habitatie

Caracteristici comune

Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie sunt varietăţi ale dreptului de uzufruct dar se deosebesc de acesta prin limitarea atributelor posesie şi folosinţă asupra bunului altuia, la satisfacerea nevoilor personale sau ale familiei titularului. Dreptul de uz poate avea ca obiect orice bun, iar când acest bun este o locuinţă atunci se numeşte drept de abitaţie.

Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie sunt drepturi de uzufruct restrânse aşa încât se dobândesc, se exercită şi se sting potrivit normelor aplicabile uzufructului.

Dreptul de uz

Dreptul de uz este acel drept real, principal, derivat, temporar, care conferă titularului atributele posesiei şi folosinţei unui bun aflat în proprietatea altuia, în scopul satisfacerii trebuinţelor lui şi ale familiei sale.

Prin familie, în sensul legii civile, se înţeleg toate persoanele care se gospodăresc cu uzuarul şi desfăşoară un singur menaj.

Culegerea fructelor bunului se poate face numai în natură şi sunt destinate exclusiv consumului uzuarului şi familiei sale; ele nu pot fi urmărite de creditorii uzuarului.

Fructele care depăşesc trebuinţele sunt inalienabile.

Particularităţile dreptului de uz faţă de uzufruct:

- titularul său poate fi numai o persoană fizică;

- are caracter strict personal, în sensul că nu se poate înstrăina beneficiul sau emolumentul dreptului.

Dreptul de uz si dreptul de habitatie

Dreptul de abitatie

Dreptul de abitaţie este un drept de uz ce are ca obiect o casă de locuit ce conferă titularului dreptul de a poseda şi folosi acea locuinţă, proprietatea altei persoane, pentru satisfacerea trebuinţelor de locuit.

Dreptului de abitaţie i se aplică regulile uzufructului, dar are faţă de acesta două particularităţi:

- titularul poate fi numai o persoană fizică;

- are caracter personal putând fi exercitat numai pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale titularului şi membrilor familiei sale.

Dreptul de abitaţie este: inalienabil, insesizabil şi nu poate fi închiriat. Totuşi titularul poate închiria o parte a locuinţei sale dacă fiind prea mare, depăşeşte nevoile sale de locuit.

Dreptul de abitaţie poate fi constituit prin contract sau prin testament.

Potrivit art.4 din Legea 319/1944, soţul supravieţuitor are un drept de abitaţie asupra casei de locuit care a aparţinut soţului predecedat, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

- casa de locuit să facă parte din succesiunea soţului predecedat;

- soţul supravieţuitor să nu aibă o locuinţă proprie.

Acest drept este recunoscut temporar până la ieşirea din indiviziune a moştenitorilor, dar nu mai puţin de un an de la data decesului celuilalt soţ.

Soţul supravieţuitor nu are obligaţia de a aduce un garant. Acest drept nu poate fi închiriat, iar moştenitorii au dreptul de a procura soţului supravieţuitor o altă locuinţă.

Dreptul de abitaţie poate fi apărat prin acţiunea confesorie, sau prin acţiune personală izvorâtă din actul juridic de înfiinţare.

Descopera toate drepturile tale accesand pagina Avocat drept civil .