Elemente de noutate în noua legislație penală

Elemente de noutate în noua legislație penală

Noul Codul penal, partea generală – elemente de noutate

 

Infracţiunea are o nouă definiţie: fapta prevăzută de legea penală (Codul penal şi legile speciale cu dispoziţii penale), comisă cu vinovăţie (intenţie, culpă, praeterintenţie), nejustificată (sunt cauze justificative: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii, consimţământul persoanei vătămare) şi imputabilă celui care a săvârşit-o (sunt cauze de neimputabilitate: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicaţia, eroarea, cazul fortuit).

 

Pedepsele principale pentru persoana fizică sunt detenţiunea pe viaţă (care are o durată nedeterminată), închisoarea (între 15 zile - 30 ani) şi amenda (se introduce sistemul zilelor-amendă: pedeapsa este între 30-400 zile a câte 10-500 lei ziua). Dacă nu se plăteşte amenda, se înlocuieşte cu închisoarea (pentru rea-credinţă) sau cu muncă în folosul comunităţii (pentru imposibilitate de plată). În cazul unor infracţiuni comise pentru obţinerea unui folos material, judecătorul poate aplica pe lângă pedeapsa închisorii, şi pe cea a amenzii.

 

Dacă o persoană este găsită vinovată, judecătorul are posibilitatea să dispună condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar, cu suspendare sub supraveghere, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani (termenul de încercare 2-4 ani; supravegherea revine serviciului de probaţiune; nu mai operează reabilitarea de drept la sfârşitul termenului de încercare; implică şi prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii), să renunţe la aplicarea pedepsei pentru infracţiunile sancţionate de lege cu închisoarea de maxim 5 ani închisoare (judecătorul aplică un avertisment) sau să amâne aplicarea pedepsei dacă a stabilit o pedeapsă de maxim doi ani închisoare pentru o infracţiune sancţionată de lege cu închisoarea de maxim 7 ani (judecătorul acordă un termen de supraveghere de doi ani în care condamnatul trebuie să îndeplinească anumite obligaţii).

 

Reţinerea circumstanţelor atenuante duce la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, iar în cazul celor agravante se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, cu posibilitatea unui spor de 2 ani peste acest maxim. Cel care repară integral prejudiciul cauzat până la primul termen de judecată, beneficiază obligatoriu de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

 

Pluralitatea de infracţiuni se sancţionează mai aspru: dacă se comit mai multe infracţiuni în concurs, pedeapsa rezultantă e stabilită potrivit sistemului de cumul juridic, dar cu un spor obligatoriu şi fix – de exemplu, pentru pedepse cu închisoarea, judecătorul va aplica pedeapsa cea mai grea şi un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, iar pentru o pedeapsă cu închisoarea şi una cu amenda, se aplică amândouă; pentru recidivişti (primul termen al recidivei urcă de la 6 luni la 1 an închisoare), dacă noua infracţiune este comisă postcondamnatoriu, la noua pedeapsă se aplică restul neexecutat din pedeapsa anterioară, iar dacă noua infracţiune este comisă postexecutoriu, limitele pedepsei pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

 

Pentru infracţiunile continuate şi cele complexe, pedeapsa poate urca până la maximul special, la care se poate adaugă un spor de 3 ani. Infracţiunea continuată a fost regândită, fapta nemaiputând fi calificată ca atare decât dacă este îndreptată împotriva aceleiaşi persoane vătămate.

 

Liberarea condiţionată: Condamnatul aflat în executarea pedepsei în penitenciar poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei, dar numai dacă şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile civile şi a executat o durată minimă de 20 ani pentru condamnarea la detenţiune pe viaţă, 3/4 pentru închisoarea mai mare de 10 ani şi 2/3 pentru închisoarea până în 10 ani (pentru femeile şi bărbaţii de 60 ani fracţiile sunt 2/3 şi 1/2). Dacă perioada rămasă de executat este de minim 2 ani, cel liberat are de executat anumite măsuri de supraveghere şi obligaţii

 

Pedepsele complementare sunt: interzicerea unor drepturi pe 1-5 ani indiferent de cuantumul pedepsei închisorii sau amenzii (dreptul de a fi ales, de a alege, de a avea drepturi părinteşti, de a purta arme, de a ocupa o funcţie, de a conduce un vehicul, de a se afla în anumite localităţi sau locuri publice, de a comunica sau de a se apropia de victimă), degradarea militară şi publicarea hotărârii de condamnare (într-un cotidian local sau central, pe cheltuiala condamnatului). Acestea se vor executa în cazul pedepsei cu închisoarea în penitenciar după executarea acesteia, iar în cazul amenzii sau pedepsei cu suspendarea sub supraveghere imediat după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

 

Măsurile de siguranţă sunt: obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcţii sau exercitării unei profesii, confiscarea specială, confiscarea extinsă (la care se adaugă interzicerea accesului la competiţiile sportive – Legea nr. 4/2008 şi ordinul de protecţie – Legea nr. 25/2012)

 

Minorii nu mai pot fi sancţionaţi cu închisoarea, ci li se pot aplica (dacă au peste 16 ani, iar cei între 14-16 ani doar dacă au discernământ) numai măsuri educative – unele sunt neprivative de libertate (stagiul de formare civică maxim 4 luni, supraveghere 2-6 luni, consemnarea la sfârşit de săptămână 4-12 săptămâni, asistarea zilnică 3-6 luni), altele privative de libertate (pentru minorii sancţionaţi în trecut şi dacă pedeapsa legală este mai mare de 7 ani: internarea într-un centru educativ 1-3 ani, internarea într-un centru de detenţie 2-5 ani sau 5-15 ani).

 

Pedepse aplicate persoanei juridice: cea principală a rămas amenda, iar cele complementare sunt dizolvarea, suspendarea activităţii 3 luni-3 ani, închiderea unor puncte de lucru 3 luni-3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice 1-3 ani, plasarea sub supraveghere judiciară 1-3 ani, afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

 

Cauzele care înlătură răspunderea penală: Termenul de prescripţie penală pentru pedepsele cu închisoarea 15-20 ani se reduce la 10 ani. Pentru infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale faţă de un minor, termenul curge de la data majoratului. Unele infracţiuni sunt urmăribile la plângerea prealabilă a victimei (aceasta îşi poate retrage plângerea oricând, iar în caz de deces a victimei până la formularea plângerii, procurorul poate declanşa procedura din oficiu), alte infracţiuni sunt urmăribile din oficiu, dar victima şi autorul se pot împăca (până la citirea rechizitoriului în instanţă).

 

Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei: Graţierea nu mai are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere. Termenele de prescripţie a executării pedepsei au rămas aceleaşi.

 

Reabilitarea: Pentru orice condamnare la pedeapsa amenzii ori a închisorii până la 2 ani  sau cu suspendare sub supraveghere operează reabilitarea de drept dacă în curs de 3 ani condamnatul nu a mai comis o nouă infracţiune. Pentru celelalte condamnări, reabilitarea trebuie solicitată unui judecător; termenele de reabilitare sunt mai mici ca în Codul penal 1969.

 

Noul Codul penal, partea specială – elemente de noutate

 

Faţă de Codul penal 1969, sunt modificări în ce priveşte cuantumul pedepsei, care în general scade. Apar noi infracţiuni, altele sunt abrogate, iar pentru altele se modifică conţinutul constitutiv.

 

Modificare pedepse: Pentru unele infracţiuni limita superioară a pedepselor este mai mică decât în vechiul cod: de exemplu, pentru rele tratamente aplicate minorului scade maximul de la 15 la 7 ani, pentru furtul calificat scade de la 15 la 10 ani, pentru mărturia mincinoasă de la 5 la 3 ani, pentru hărţuirea sexuală de la 2 la un an, pentr înşelăciune de la 15 la 3 ani. Pentru alte infracţiuni scade atât minimul, cât şi maximul legal: pentru lipsirea de libertate în mod ilegal pedepsele erau 3-10 ani, acum vor fi 1-7 ani; pentru trafic de minori de la 5-15 ani scad la 3-10 ani închisoare; pentru violare de domiciliu de la 6 luni-4 ani la 3 luni-2 ani; delapidarea era sancţionată cu 1-15 ani închisoare, pe noul cod va fi 6 luni-7 ani.

 

Pentru un număr mai mic de infracţiuni, creşte minimul pedepsei: la determinarea sau înlesnirea sinuciderii creşte de la 2 la 3 ani, pentru şantaj de la 6 luni la un an. Pentru altele creşte doar maximul legal: la divulgarea secretului profesional şi la evadare creşte de la 2 la 3 ani. Iar pentru altele cresc ambele limite: la încăierare pedeapsa era o lună-6 luni, de acum va fi 3 luni-1 an; cercetarea abuzivă era sancţionată cu 1-5 ani închisoare, noua pedeapsă va fi 2-7 ani.

 

Pentru un alt set de infracţiuni creşte minimul şi scade maximul: infracţiunea de distrugere era sancţionată cu o lună-3 ani, de acum va fi 3 luni-2 ani; nedenunţarea unor infracţiuni era sancţionată cu 3 luni-3 ani, acum va fi 6 luni-2 ani; favorizarea infractorului şi tăinuirea erau sancţionate 3 luni-7 ani, acum vor fi 1-5 ani.

 

Cele mai multe infracţiuni se urmăresc din oficiu. Dintre acestea, pentru un număr de 5 infracţiuni din Codul penal şi mai multe infracţiuni din şase legi speciale, părţile pot pune capăt procesului prin împăcare. Există şi un număr de 25 de infracţiuni în Codul penal şi alte infracţiuni cuprinse în 9 legi speciale pentru care e necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate ca să înceapă urmărirea penală.

 

Infracţiuni contra persoanei: Eutanasia (ucidere la cererea victimei) este interzisă. Actele de violenţă care produc suferinţe fizice până în 90 zile, intră în conţinutul infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, iar peste 90 zile în infracţiunea de „vătămare corporală”. Fătul este ocrotit în mod special, fiind interzis în continuare avortul în alte condiţii decât cele medicale, dar acum este incriminată şi fapta de vătămare corporală a fătului. O nouă infracţiune este „hărţuirea”, contând în urmărirea unei persoane, ori apelarea acesteia sau trimiterea de mesaje care îi cauzează o stare de temere, sancţionată cu 3-6 luni, respectiv 1-3 luni închisoare. Prostituţia nu va mai fi infracţiune, ci doar contravenţie.

 

Minorul este ocrotit în mod special: nu poate fi folosit în scop de cerşetorie, nu poate fi exploatat sexual, nu poate să îşi dea un acord valabil pentru acte sexuale dacă are sub 13 ani, nici măcar nu poate fi racolat pentru astfel de întâlniri convocate prin internet sau telefon. Comite infracţiunea de abandon de familie cel care nu plăteşte pensia de întreţinere timp de trei luni, nu două ca până acum.

 

Conţinutul infracţiunii de viol este mai bine definit: raportul sexual, actul sexual oral ori actul sexual anal, comise prin constrângere, iar pedeapsa este aceeaşi, de 3-10 ani. Restul actelor de natură sexuală comise prin constrângere constituie o nouă infracţiune numită „agresiune sexuală” pedepsită cu 2-7 ani. Pretinderea de favoruri sexuale nu doar de şefi, ci de acum şi de către colegi, intimidând sau umilind victima constituie infracţiunea de „hărţuire sexuală”.

 

Viaţa privată va fi mai bine ocrotită ca în prezent: Violarea domiciliului rămâne infracţiune, iar acum se incriminează şi violarea sediului unei persoane juridice. Fotografierea sau înregistrarea convorbirilor unor persoane în domiciliul lor, respectiv difuzarea imaginilor sau convorbirilor va fi infracţiunea de violarea vieţii private, sancţionată cu închisoare 3 luni-2 ani, respectiv 6 luni-3 ani.

 

Infracţiuni contra patrimoniului: Apar noi infracţiuni în acest domeniu: abuzul de încredere prin frauda creditorilor, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile.

 

Infracţiuni privind autoritatea: Autorităţile sunt ele ocrotite în mod special: orice ameninţare sau violenţă împotriva unei persoane care exercită o autoritate de stat, în timpul exercitării funcţiei, pentru intimidare sau răzbunare, duce la majorarea pedepsei cu o treime (infracţiunea se numeşte „ultraj”), iar dacă victima este judecător sau procuror, majorarea se face cu jumătate (infracţiunea este cea de „ultraj judiciar”).

 

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei: Aici apar noi infracţiuni. Împiedicarea organului judiciar să efectueze un act procedural sau refuzul de a pune actele sau informaţiile cerute la dispoziţia lor, va fi infracţiunea de „obstrucţionare a justiţiei” sancţionată cu pedeapsă de la 3 luni la un an închisoare. Intimidarea, ameninţarea sau constrângerea unei persoane sau a familiei acesteia pentru a nu da, a da sau a retrage o declaraţie dată la organele judiciare, va fi infracţiunea de „influenţarea declaraţiilor”, iar pedeapsa de la 1 la 5 ani; răzbunarea pentru declaraţiile date va fi, de asemenea, infracţiune. Dacă organul judiciar este acuzat în mod public şi nereal că a comis o abatere disciplinară sau o infracţiune, aceasta va fi infracţiunea de „presiuni asupra justiţiei”, sancţionabilă cu închisoare de la 3 luni la un an.

„Nedenunţarea unor infracţiuni” va fi sancţionată numai dacă fapta nedenunţată este îndreptată contra vieţii sau a avut ca urmare moartea unei persoane. Denunţarea calomnioasă se va numi „inducerea în eroare a organelor judiciare”. Organul judiciar sau funcţionarul care divulgă informaţii confidenţiale dintr-un dosar, va fi „compromiterea intereselor justiţiei” sancţionată cu 3 luni-2 ani închisoare. Din infracţiunea de represiune nedreaptă s-a eliminat referirea la arestarea preventivă.

Va fi sancţionat cu închisoare 3 luni-1 an avocatul care face înţelegere cu partea adversă pentru fraudarea intereselor clientului său (infracţiunea de „asistenţa şi reprezentarea neloială”). Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti cunoaşte o paletă mai largă de fapte care intră în conţinutul său constitutiv – de exemplu, intră aici orice formă de rezistenţă la organul de executare, nu doar ameninţarea.

 

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu: Limita maximă a pedepsei legale pentru luare de mită este mai mică cu 2 ani, cumpărarea de influenţă mai mică cu 3 ani, pe când la darea de mită şi traficul de influenţă creşte limita maximă cu 2 ani; la infracţiunea de conflict de interese minimul creşte cu 6 luni. Apare o nouă infracţiune, „folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”, comisă de către un funcţionar public care întocmeşte sau nu un act solicitând favoruri de natură sexuală şi sancţionată cu închisoare 6 luni-3 ani. Vor fi prevenite scurgerile de informaţii prin incriminarea a două noi infracţiuni: divulgarea informaţiilor secrete de stat, respectiv divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

 

Infracţiuni de fals: La unele infracţiuni de fals în înscrisuri creşte minimul special cu 3 luni. Apare o nouă infracţiune – falsificarea unei înregistrări tehnice.

 

Infracţiunile electorale: Scade cu 2 ani maximul special pentru infracţiunile de împiedicare a exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot.

 

Infracţiuni contra securităţii naţionale: Scade cu 5 ani minimul şi maximul pentru infracţiunile de trădare, trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, acţiuni ostile contra statului, spionaj, actele de diversiune – toate se vor sancţiona de acum cu închisoare 10-20 ani. Este incriminată pentru prima dată infracţiunea de înaltă trădare, la care face referire Constituţia şi care pot fi comise de Preşedintele ţării sau un membru al CSAT. Cresc limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de constituire de structuri informative ilegale de la  la 2-7 ani la 3-10 ani.

Noul Codul de procedură penală – elemente de noutate

 

Faze procesuale şi organe judiciare: Procesul penal va avea patru faze: urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoana), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) şi executarea a hotărârii judecătoreşti definitive.

Organele de urmărire penală sunt procurorul şi organele de cercetare penală (cele ale poliţiei judiciare şi cele speciale). În cursul urmăririi penale, drepturile omului sunt ocrotite în mod special: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, percheziţia, folosirea tehnicilor speciale de supraveghere vor fi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care apoi devine incompatibil să soluţioneze cauza pe fond. Acest judecător, la cererea procurorului, procedează şi la audierea anticipată a martorului dacă există riscul să nu mai poată fi audiat ulterior în faza de judecată.

Legalitatea probelor administrate şi a trimiterii în judecată sunt verificate în termen de cel mult 60 zile de la sesizarea instanţei de către un judecător în cadrul activităţii de cameră preliminară, eliminându-se astfel posibilitatea ca mai târziu dosarul să fie returnat de instanţa de judecată la procuror.

Judecata revine completului de judecată alcătuit dintr-un judecător în primă instanţă (3 la ICCJ) şi doi judecători în apel (5 la ICCJ).

 

Competenţă: S-a restrâns categoria infracţiunilor pentru care procurorul era obligat să efectueze urmărire penală proprie.

Tribunalul nu va mai judeca căi de atac, ci de la Judecătorii şi Tribunale, hotărârile vor fi apelate doar la curtea de apel. Se desfiinţează Tribunalul Militar Teritorial şi parchetul aferent. Dacă urmărirea penală este efectuată de DNA, procurorul DNA trebuie să participe la soluţionarea oricărei plângeri, cereri, contestaţii.

După începerea cercetării judecătoreşti nu mai este posibilă declinarea de competenţă decât în favoarea unei instanţe superioare. Dacă un demnitar al statului este judecat de ICCJ, demisia lui din acea calitate nu va mai atrage schimbarea instanţei, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu sau deja s-a pronunţat prima hotărâre. Justiţia este lăsată aproape de cetăţean chiar şi în caz de strămutare: astfel, un dosar se poate muta de ICCJ de la o curte de apel doar la o alta învecinată, iar strămutarea de la o judecătorie sau un tribunal se dispune de curtea de apel doar la o instanţă din circumscripţia ei şi numai pentru suspiciuni care vizează imparţialitatea tuturor judecătorilor instanţei. Şi procurorul poate cere de acum recuzarea judecătorului şi strămutarea  judecării cauzelor, păstrând de asemenea dreptul de a cere desemnarea unei alte instanţe înainte de emiterea rechizitoriului.

 

Părţile şi subiecţii procesuali principali: Victima infracţiunii este introdusă în proces ca persoană vătămată, iar dacă nu vrea să participe, trebuie să declare expres acest lucru, caz în care va putea fi audiată ca martor; când pretinde repararea prejudiciului, persoana vătămată se numeşte parte civilă.

Persoana cercetată se va numi suspect, iar când se pune în mişcarea acţiunea penală împotriva lui va fi inculpat. Asigurătorul va fi parte responsabilă civilmente.

 

Măsuri preventive: Reţinerea poate fi dispusă de poliţist sau procuror pe 24 ore cu privire la suspect sau inculpat.

Controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune nu mai sunt acum măsuri subsecvente arestării preventive, ci alternative la arestare; ele se dispun în fiecare fază procesuală de cel care exercită funcţia respectivă; cauţiunea este de minim 1.000 lei.

Apare o nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu, pe care o poate dispune doar un judecător pe 30 zile în cursul urmăririi penale, respectiv pe durată nedeterminată în cursul judecăţii.

Arestarea se poate dispune numai în patru situaţii (fugă, influenţare martori, presiuni victimă, altă infracţiune), iar pe motivul pericolului pentru ordinea publică o persoană poate fi arestată numai în cazul suspectării de comitere a unor infracţiuni foarte grave enumerate expres de lege. Măsura se ia pentru 30 zile cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale, respectiv jumătatea maximului special (dar fără a depăşi 5 ani) în faza de primă instanţă.

Cu excepţia reţinerii care se poate dispune daca sunt indicii temeinice sau probe care să fundamenteze o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea faptei, pentru celelalte măsuri sunt necesare neapărat probe. Împotriva Doar reţinerii se poate face plângere la procuror, iar împotriva celorlalte măsuri numai contestaţie la judecător.

 

Forme restrânse ale procesului: Va fi posibilă desfăşurarea unui proces în formă abreviată: în faza de urmărire penală, pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani închisoare, între procuror şi inculpat se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei dacă inculpatul recunoaşte fapta, acceptă încadrarea juridică, şi e de acord cu cuantumul pedepsei şi modul de executare propuse de procuror; acordul va fi avizat de procurorul ierarhic superior şi va fi încuviinţat de instanţa de judecată.

E posibil ca procesul să se desfăşoare în formă simplificată: în faţa instanţei, pentru orice infracţiune în afară de cele sancţionate cu detenţiune pe viaţă, inculpatul poate recunoaşte învinuirea şi judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, caz în care se vor reduce cu o treime limitele de pedeapsă legale.

 

Nesancţionarea inculpatului: Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani, procurorul poate decide în anumite condiţii să renunţe la urmărirea penală dacă nu există interes public (principiul oportunităţii urmăririi penale), dispunând ca inculpatul să îndeplinească anumite obligaţii.

Dacă dosarul ajunge totuşi în faţa instanţei, aceasta poate decide renunţarea la aplicarea pedepsei aplicând un avertisment dacă pedeapsa legală este până în 5 ani. Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani şi dacă pedeapsa stabilită este amenda sau închisoare de cel mult 2 ani, judecătorul poate constata vinovăţia inculpatului şi acorda un termen de doi ani în care el să îndeplinească anumite obligaţii, iar la finalul perioadei va decide dacă va mai aplica pedeapsa – amânarea aplicării pedepsei.

 

Apărarea are noi drepturi şi obligaţii faţă de acum: avocatul are dreptul să participe la audierea oricărei persoane în cursul procesului şi are acces la dosar oricând, limitarea acestui drept fiind foarte strictă; ca urmare, nici nu mai este obligatorie prezentarea materialului de urmărire penală.

Când avocatul ales nu se prezintă şi este înlocuit de unul din oficiu, acestuia i se dă un termen pentru a pregăti apărarea, care în faza de judecată este de minim 3 zile. Dacă persoana ascultată de organul judiciar este obosită sau bolnavă şi îi este afectată astfel capacitatea fizică sau psihică, se întrerupe audierea. Atunci când inculpatul este trimis în judecată, lui i se va comunica rechizitoriul. Părţilor li se comunică sub semnătură drepturile şi obligaţiile procesuale. Orice audiere în această fază procesuală este, de regulă, înregistrată audio sau chiar audiovideo, în declaraţia luată se consemnează cine a pus întrebarea şi se semnează declaraţia de avocaţii tuturor părţilor, prezenţi.

 

Medierea: Dreptul la un mediator se comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali înainte de audiere. Există în continuare posibilitatea ca victima şi infractorul să încheie înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ (mediere civilă în procesul penală) – în latura civilă a procesului aceasta va duce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în latura penală a procesului va constitui un element ca judecătorul să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Noul cod permite şi medierea penală, iar din acest punct de vedere vor exista două categorii de infracţiuni. O primă categorie este cea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal (infracţiunile urmăribile la plângerea prealabilă şi cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea). O a doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord.

 

Sesizarea organului judiciar: Apar modificări la plângerea prealabilă: de la termenul de 2 luni de la data cunoaşterii făptuitorului se trece la termenul de 3 luni de la data cunoaşterii comiterii faptei.

 

Celeritate: Sunt prevederi care va duce la urgentarea soluţionării unui dosar: Când dosarul ajunge în faţa completului de judecată după ce a trecut de camera preliminară, cauza nu mai poate fi restituită la procuror. Orice schimbare de domiciliu a părţii se comunică în 3 zile, altfel citarea ei la domiciliul iniţial rămâne valabilă. Dacă inculpatul este arestat, termenele de judecată se dau la interval de maxim 7 zile. Inculpatul arestat poate solicita să fie judecat în lipsă. Se poate acorda doar un singur termen pentru angajarea apărătorului. În faza de judecată se vor readministra probele din faza de urmărire penală numai dacă acestea sunt contestate. Dacă urmărirea penală sau judecata în primă instanţă durează mai mult de un an, respectiv în apel durează mai mult de 6 luni, se poate face contestaţie cu privire la durată la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv la instanţa ierarhic superioară.

 

Minorii: Dacă victima este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acordarea asistenţei juridice este obligatorie. Pentru minorul păgubit, procurorul este cel care poate exercita acţiunea civilă dacă nu o face reprezentantul legal.

Dacă suspectul/inculpatul este minor, în proces se citează Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a minorului (în faza de urmărire penală), respectiv Serviciul de probaţiune (în faza de judecată) şi e obligatorie efectuarea unui referat de evaluare de către acest serviciu. Reţinerea şi arestarea pot fi dispune numai excepţional. Minorii pot fi condamnaţi doar la măsuri educative neprivative sau privative de libertate.

 

Soluţionare: Procurorul poate dispune netrimiterea în judecată prin clasare (când sunt impedimente legale la declanşarea sau desfăşurarea urmăririi penale) sau renunţare la urmărirea penală (când nu există interes public) – aceste soluţii pot fi atacate cu plângere la judecătorul de cameră preliminară. Trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, şi numai ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă care se emite obligatoriu când există probe de vinovăţie a inculpatului.

În faţa instanţei de judecată sarcina probei revine în principal acuzării, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Probele nelegal obţinute sunt excluse din proces. Instanţa poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal, respectiv condamnarea (numai când îşi formează convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă), amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei.

Atunci când stabileşte anumite obligaţii în sarcina sa, procurorul, respectiv instanţa de judecată pot stabili prestarea unei munci în folosul comunităţii numai cu acordul inculpatului/condamnatului (ca obligaţie în caz de renunţare la urmărire penală, de amânare a executării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv în caz de înlocuire a amenzii penale neplătite din motive neimputabile). Atunci când amenda penală nu se plăteşte cu rea-credinţă, sancţiunea este înlocuirea ei în închisoarea.

 

Căi de atac: Dispare calea de atac a recursului, astfel că sentinţele pronunţate în primă instanţă vor putea fi atacate doar cu apel, care este devolutiv în întregime. Hotărârea astfel pronunţată este definitivă şi se pune în executare. Numai pentru 5 motive care vizează doar legalitatea poate fi exercitată calea extraordinară de atac numită recurs în casaţie, care se soluţionează de ICCJ. Mai sunt căi extraordinare contestaţia în anulare (pentru vicii de procedură, nelegală constituire sau compunere a completului, lipsa asistenţei juridice) şi revizuirea  (pentru aspecte noi, ivite ulterior pronunţării hotărârii definitive, inclusiv declararea ca neconstituţională a textului de lege pe care s-a întemeiat hotărârea definitivă sau statul român a fost condamnat la CEDO), care se depune numai la instanţă. Un proces poate fi redeschis numai la cererea persoanei condamnare în lipsă, dacă nu a ştiut de proces.

 

Practică unitară: Ca şi până acum, pentru soluţii definitive diferite în ce priveşte dezlegarea unor probleme de drept, ICCJ poate fi sesizată să pronunţe o decizie în interesul legii. Noul cod prevede că pentru procesele pe rol, instanţei de control judiciar unde se află cauză poate sesiza de asemenea ICCJ pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă cu privire la chestiunea în drept ce comportă discuţii.

 

Executarea Executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă numai pentru două motive: boală gravă care nu poate fi tratată nici în sistemul penitenciar, nici sub pază permanentă în sistemul civil şi dacă lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică; starea de graviditate sau copil mai mic de un an. S-a eliminat cazul privind considerentele familiale sau de la locul de muncă.

 

Elemente de noutate în noua legislație penală