Malpraxis - Malpraxisul Medical

Malpraxis - Malpraxisul Medical

Intr-o societate dinamica, in conditiile unei concurente acerbe, calauzite de farmecul expoziv al libertatii, constatam tendinta a tot mai multor profesii de a-si sustine apartenenta la sfera profesiilor liberale.

”Manifestul  Profesiilor Liberale din Uninea Europeana” (document elaborat de Comitetul Economic și Social European) subliniaza  necesitatea reglementării profesiilor liberale ca si garanție a furnizării de servicii profesionale de înaltă calitate clienților, pacienților și consumatorilor.

In Romania, profesiile liberale sunt profesii reglementate, fiecare in parte prin cate o lege speciala de organizare si exercitare.

In contextul in care profesiile liberale evolueaza, practicienii profesiilor liberale devin tot mai constienti de drepturile si obligatiile lor, fapt ce a generat nu doar nevoia dar si obligativitatea de a se apela la serviciile de asigurare pentru malpraxis care pot acoperi  posibilele si inerentele greseli ale practicii medicale, oferind protectia financiara in cazul in care trebuie sa platesti despagubiri unui client pentru prejudiciile produse acestuia.

Asadar, raspunderea civila profesionala pentru malpraxis apare in cazul practicienilor profesiilor liberale: medici, farmacisti, avocati, notari, arhitecti, executori judecatoresti, consilieri juridici, practicieni in insolventa, brokeri in domeniul asigurarilor, evaluatori, experti tehnici, etc. Acestia pot, prin eroare, neglijenta, omitere, sau orice culpa proprie sa aduca prejudicii fie clientilor, fie unor terti.

Răspunderea profesională este răspunderea civilă, delictuală sau contractuală, care revine unui profesionist ca urmare a unor acte sau fapte săvârşite din culpa sa, prin care devine răspunzător în baza unui  contract de natură profesională încheiat cu clientul său, a legii şi statutului profesiei, a conventiilor internationale şi a regulilor eticii profesionale – şi, fiind angajată răspunderea sa civilă, este obligat să îl repare.

In măsura în care prin legi speciale nu este prevazută o altă procedură, uneori, prin intermediul medierii pot fi solutionate unele conflicte privind cazurile de malpraxis.

Cel mai cunoscut şi întâlnit caz de malpraxis este malpraxisul medical.

 

• Ce este conceptul de malpraxis medical? 

Termenul de malpraxis ( latină: malus = „rău” și greacă: praxis = „practică”) este reglementat prin Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si reprezinta ”eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice”.

Avand in vedere faptul ca eroarea medicala poate produce consecinte grave pentru integritatea fizica si morala a pacientului, legiuitorul a introdus la art. 667 din Legea nr.95/2006 obligativitatea incheierii de catre personalul medical care acorda asistenta medicala, a unei asigurari de malpraxis pentru cazurile de raspundere civila profesionala pentru prejudiciile cauzate prin actul medical, dovada incheierii unei asemenea polite de asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, indiferent de locul în care a fost acordată asistența medicală.

Articolul 669 din Legea nr.95/2006 prevede clar ca despăgubirile se vor acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistențe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

În caz de deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului care au solicitat acestea.

Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă, în cazurile în care rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului iar  in cazul în care părțile ( asigurat, asigurător și persoana prejudiciată)  cad de acord sau nu, este certă culpa asiguratului, despăgubirile se vor plăti numai în baza hotărârii definitive a instanței judecătorești competente.

Fiind o ființă activa, omul-medic, care se ocupă cu prevenția, diagnoza, terapia și urmările bolilor și accidentelor este supus greselii.

O greșeală medicală insa poate duce la pierderea de vieți omenești iar inacțiunea în vederea prevenirii sau depistării ei este de neiertat. Erorile medicale afecteaza unul din zece pacienti in intreaga lume.

In multe situatii cazurile de erori medicale sunt negate ori minimalizate de comisiile de specialitate, ajungandu-se in fata instantei doar in urma unor presiuni mediatice a unor cazuri de malpraxis.

”Un om poate gresi, caci asa este omul, perfectibil, iar nu infailibil. In politica, in arta, in literatura, in critica, in filosofie si in stiinta, oml greseste si pentru acestea, nici calea adevarului nu i se inchide, nici aceea a reabilitarii”.( Barbu Stefanescu Delavrancea)

 

• Cine raspunde pentru malpraxisul medical?

Pentru prejudiciile provocate pacienților sau altor persoane, conform Legii nr. nr.95/2006  pot răspunde civil: personalul medical, unitățile sanitare publice sau private, producătorii de echipamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, substanțe medicamentoase și materiale sanitare, furnizorii de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unitățile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale dar si furnizorul de utilități (electricitate, apă, gaz, etc.) al unei unități sanitare publice sau private.

În ceea ce priveşte mijloacele legale de tragere la răspundere şi reparare a prejudiciului, este bine de ştiut faptul că personalul medical răspunde atât disciplinar, în faţa organelor de control intern ale profesiei, cât şi civil şi penal, în faţa instanţelor de judecată.

Totodata, răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracțiune conform legii.

Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidențialității datelor despre pacient și a confidențialității actului medical, precum și a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform prevederilor legale.

De retinut este faptul ca actele de malpraxis în cadrul activității medicale de prevenție, diagnostic și tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor ce reprezintă infracțiuni.

Daca cazurile de malpraxis nu se pot solutiona pe calea medierii, instanța competentă să soluționeze litigiile este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate de medic avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului, principiile medicale general, nediscriminarea între pacienți, respectarea demnității umane, principiile etice și deontologiei medicale, grija față de sănătatea pacientului și sănătatea publică.

Articolul 8 din Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România din 04.11.2016 prevede obligatia medicului de a-si dedica întreaga știință și pricepere interesului pacientului său, depunand toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, pacientul beneficiind de maximum de garanții în raport cu condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.

Cercetarea și analiza oricărei sesizări privind existența unei posibile încălcări a dispozițiilor prezentului cod de deontologie medicală se fac cu celeritate de către persoanele desemnate cu cercetarea faptei ori de către cei cărora le-au fost solicitate date în legătură cu soluționarea sesizării, fiind obligate să acționeze cu maximă diligență, netergiversând sau prelungind realizarea atribuțiilor, respectiv comunicarea datelor solicitate (art. 56 din Codul de deontologie medicala al Colegiului Medicilor din Romania din 04.11.2016).

De retinut este faptul ca nu orice conduita a personalului medical poate atrage raspunderea medicala, ci indeplinirea in fapt si in drept a conditiilor prevazute de art.  1357 Cod Civil (” Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare” -”Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.) precum si de Legea nr. 95/2006, in mod cumulativ.

Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România din 04.11.2016, Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România din 09.07.2009,   dar si Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii definesc calitatea de pacient dar si respectarea/valorificarea drepturilor acestuia in caz de malpraxis medical.

 

 Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003

Art. 1 ”În sensul prezentei legi, prin pacient se înțelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate”. Art. 2”Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale”.Art. 3. -”Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare”. Art. 4”Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de a le utiliza”.

 Art. 37 din Legea nr. 46/2003

”Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidențialității datelor despre pacient și a confidențialității actului medical, precum și a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform prevederilor legale”.

Art. 29 din Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România din 09.07.2009

”Pacientul are următoarele drepturi: dreptul la informația medicală, dreptul la consimțământ, dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată, drepturi în domeniul reproducerii, drepturi la tratament și îngrijiri medicale”.

 Art. 8 Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România din 04.11.2016

 ”Medicul își va dedica întreaga știință și pricepere interesului pacientului său și va depune toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanții în raport cu condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit”.

Prin urmare nu doar în caz de eroare profesională, cunoştinţe medicale insuficiente ori depăşirea limitelor competenţei, personalul medical răspunde pentru prejudiciile pe care le-a creat din vina sa, ci şi pentru nerespectarea reglementărilor legale privind drepturile pacientului definit ca beneficiarul serviciilor acordate de medic sau de către unitățile sanitare.

Art. 653, alin. 2 din Legea 95/2006 prevede clar ca ”personalul medical (medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical și moașa) care acordă servicii medicale răspunde civil pentru:

- prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.

- prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale.

-  prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară ”.

Raspunderea in cazurile de malpraxis medical este proportionala cu gradul de vinovatie a persoanelor implicate. Astfel, pot exista cazuri in care nu este tras la raspundere tot personalul medical care s-a ocupat pacientul prejudiciat, ci sunt sanctionati doar cei vinovati de neglijenta sau imprudenta in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.

Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii reglementeaza si exceptiile  de la raspunderea civila pentru personalul medical doar in anumite cazuri:

1. când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicale și sanitare folosite;
2. când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.

Unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința:

1. a)infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție;
2. b)defectelor cunoscute ale dispozitivelor și aparaturii medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;
3. c)folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicamentoase și sanitare, după expirarea perioadei de garanție sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;
4. d)acceptării de echipamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, materiale sanitare, substanțe medicamentoase și sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum și subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

De asemenea, unitățile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil și pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienților, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unității sanitare.

Unitățile sanitare publice sau private răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

Unitățile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, și producătorii de echipamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, substanțe medicamentoase și materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienților în activitatea de prevenție, diagnostic și tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicamentoase și materiale sanitare, în perioada de garanție/valabilitate, conform legislației în vigoare

Aceleasi prevederi se aplică în mod corespunzător și furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unitățile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienților în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

Furnizorii de utilități către unitățile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienților, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităților.

·       Unde poti reclama un caz de malpraxis?

Pentru a reclama un caz de malpraxis, pacientul poate sesiza:

• Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică;

      - Colegiul Medicilor, pentru o răspundere disciplinară;

      - Parchet;

      - Instanța de judecată, pentru răspundere civilă si penala .

• Comisia din cadrul Directiei de Sanatate Publica poate fi sesizată de:

1. a)persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament;
2. b)succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activități de prevenție, diagnostic și tratament.

In cazul în care pacientul alege să sesizeze Comisia din cadrul Direcției de Sănătate Publică, aceasta va desemna un grup de experţi, în vederea analizării documentelor medicale şi audierii persoanelor implicate. În final, Comisia va emite o decizie în maximum 3 luni de la data sesizării care va stabili existenţa sau nu a cazului de malpraxis - această decizie va putea fi atacată în instanţă de pacient, asigurator şi/sau medic, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

Ø  Art. 2 din Statutul Colegiului Medicilor din România din 04.11.2016

” Ca organizație profesională, Colegiul Medicilor din România apără demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea și independența profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a obligațiilor ce le revin fată de pacient și de sănătatea publică”.

În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu.

 La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri abaterile săvârșite de membrii organelor de conducere ale colegiilor teritoriale și contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.

Plângerea se va depune personal, prin reprezentant cu împuternicire specială sau poate fi trimisă prin serviciile poștale sau de curierat. Decizia pronunțată se comunică medicului, persoanei care a făcut plângerea, președintelui colegiului teritorial și președintelui Colegiului Medicilor din România.

 În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat, persoana care a făcut plângerea, Ministerul Sănătății, președintele colegiului teritorial sau președintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia pronunțată de comisia de disciplină a colegiului teritorial.

Abaterea disciplinară angajează răspunderea disciplinară a făptuitorului, căruia i se va aplica una dintre următoarele sancțiuni: mustrare; avertisment; vot de blam; amendă de la 100 lei la 1.500 lei; interdicția de a exercita profesia ori anumite activități medicale pe o perioadă de la o lună la un an; retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România.

Art. 114. Statutul Colegiului Medicilor din Romania din 04.11.2016

”(1) Plângerea împotriva unui medic se adresează colegiului al cărui membru este acesta.

(2) Plângerea împotriva unui membru în organele de conducere ale colegiului teritorial, cu excepția membrilor în Adunarea generală, se depune la colegiul teritorial în care este înscris, care o înaintează Biroului executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor din România în vederea declanșării sau nedeclanșării anchetei disciplinare”.

 De retinut ca acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile.

• În cazul în care pacientul optează să sesizeze direct instanţa de judecată, analizarea cazului de malpraxis se va realiza exclusiv de către instanţă, care va administra probele pe care le va considera necesare, inclusiv expertiza de specialitate, care se dispune în majoritatea cazurilor de acest gen.

În cazul sesizării instanței de judecată cu privire la eroarea profesională, pacientul sau familia acestuia poate cere daune materiale sau morale.

Atât în cazul formulării unei plângeri adresate Colegiului Medicilor, cât şi în cazul unei acţiuni civile ori penale, sunt importante de avut în vedere termenele înăuntrul cărora acestea se pot formula. Legea sancţionează inacţiunea persoanei prejudiciate cu prescripţia dreptului la acţiune, respectiv imposibilitatea de sancţionare a cadrului medical care se face vinovat de săvârşirea uneia dintre faptele

Persoanele care au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instanţelor civile de judecată, după parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis în termen de 3 ani de la data prejudiciului.

 

Art. 688. Legea nr. 95/2006

”Actele de malpraxis în cadrul activității medicale de prevenție, diagnostic și tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor ce reprezintă infracțiuni”.

Chiar daca prevederile legale instituie modalităţile sub care malpraxisul medical poate fi prezent precum şi mijloacele de tragere la răspundere şi de reparare a prejudiciului cauzat, multi dintre pacienti renunta la un proces civil din cauza ca nu-si permit costuri procesuale (plata expertilor legisti, taxele de timbru, onorarii avocatiale)

Retineti ca fiecare pacient are dreptul de a fi protejat prin intermediul legislaţiei naţionale, iar atunci când aceasta nu oferă o protecţie suficientă ori instanţele române interpretează eronat legea, se poate recurge la o cerere adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Consultă Avocat - Simplu, Rapid, Eficient, detalii pe pagina Contact Avocat