Partajul bunurilor comune ale sotilor la desfacerea casatoriei - anterior Noului Cod Civil

Partajul bunurilor comune ale sotilor la desfacerea casatoriei

 

1) Împărţirea bunurilor comune prin învoiala soţilor.

Împărţirea bunurilor comune se poate face fie prin învoiala soţilor, fie, dacă nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească– soţii pot conveni asupra împărţirii bunurilor comune printr-o convenţie

2) Împărţirea bunurilor comune ale soţilor prin hotărâre judecătorească.

Dacă soţii nu au reuşit să se învoiască asupra împărţirii bunurilor comune, oricare dintre aceştia se poate adresa instanţei de judecată.

Împărţeala judiciară se va face  potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură civilă, capitolul VII¹ art. 673¹-673¹⁴. Cererea având ca obiect partajarea bunurilor comune poate fi promovată pe cale principală, accesorie, în cadrul procesului de divorţ , sau pe cale incidentă prin cerere reconvenţională.

Competentă material şi teritorial este instanţa competentă a soluţiona cererea de divorţ, atunci când partajul se solicită pe cale accesorie sau incidentă. Pe cale principală, instanţa competentă material e judecătoria (tribunalul specializat), iar teritorial – instanţa de la domiciliul pârâtului, când în masa de împărţit se află numai bunuri mobile, sau instanţa de la locul situării bunului – dacă în masă se găseşte şi un imobil ;prin extindere, este competentă aceeaşi instanţă, dacă în masa bunurilor comune se află mai multe bunuri imobile, situate în mai multe  circumscripţii.

Dreptul soţilor de a cere împărţeala bunurilor comune este imprescriptibil.

Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă menţiuni specifice potrivit art.673² Cod de procedură civilă şi anume: persoanele între care urmează a avea loc împărţeala, titlul pe baza căruia se cere împărţirea bunurilor supuse împărţirii, evaluarea lor, locul unde se află şi persoana care le deţine sau le administrează.

Procesul de partaj poate parcurge două etape:

1) încheierea de admitere în principiu, prin care se stabilesc bunurile supuse împărţirii, calitatea de copărtaş, cotele-părţi şi creanţele născute din starea de proprietate comună

2) partajul propriu-zis, prin formarea şi atribuirea loturilor.

Dacă instanţa are suficiente probe, poate soluţiona fondul fără admiterea în principiu a cererii de partaj.

 

Obiectul partajului îl constituie bunurile comune, dobândite în timpul căsătoriei, existente la data cererii de partaj. Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurare sau evaluare, instanţa va dispune efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie de la data judecăţii. În raport de expertiză se vor arăta şi bunurile care sunt comod partajabile în natură şi în ce mod, propunându-se loturile ce urmează a fi atribuite.

 

Determinarea cotelor de contribuţie la dobândirea bunurilor comune.

În tăcerea legii, practica judiciară a stabilit că instanţa trebuie să ţină seama de contribuţia efectivă a fiecăruia dintre foştii soţi la dobândirea bunurilor supuse partajului, adică aportul material, indicat de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soţi, dar şi de alte împrejurări: munca prestată în gospodărie şi pentru creşterea copiilor, ajutorul primit din partea părinţilor, donaţiile întrbuinţate la achiziţionarea bunurilor comune.

 

Împărţeala propriu-zisă.

În mod concret partajul se poate înfăptui: fie prin împărţeala în natură a bunurilor, fie prin atribuirea întregului bun unui coproprietar sau prin vânzarea bunurilor.

Regula este împărţeala în natură. Atunci când împărţeala  în natură nu e posibilă sau neeconomică , bunul se va atribui unuia dintre soţi. Atribuirea bunului unui coproprietar parcurge două etape: atribuire provizorie şi atribuirea definitivă.

Atribuirea provizorie poate fi dispusă de instanţăla cererea unuia dintre soţi prin încheiere. Totodată, instanţa va stabili şi termenul în care soţul beneficiar al atribuirii este obligat să depună suma ce reprezintă cota-parte cuvenită celuilalt soţ. Când se depune suma fixată, instanţa, prin hotărârea dată asupra fondului, va atribui bunul definitiv. În caz contrar bunul va fi atribuit celuilat soţ. Pentru motive temeinice, ca derogare de la regula atribuirii provizorii a bunului, instanţa poate atribui bunul direct prin hotărâre asupra fondului cauzei.

Vânzarea bunurilor supuse împărţelii reprezintă o modalitate extremă de lichidare a comunităţii de bunuri. Bunurile pot fi supuse vânzării în totalitate sau în parte. Instanţa poate dispune vânzarea bunurilor prin intermediul executorilor dacă nici unul dintre soţi nu cere atribuirea bunurilor. Dacă părţile s-au învoit asupra vânzării bunurilor, instanţa va indica termenul în care trebuie realizată vânzarea; termenul nu poate depăşi şase luni.

Procedura vînzării prin licitaţie se realizează de executorul judecătoresc. Acesta va fixa termenul de licitaţie care nu poate depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 de zile pentru bunurile imobile socotite de la data primirii încheierii. De asemenea,  executorul judecătoresc va înştiinţa pe soţi cu privire la data, ora şi locul vânzării. Preţul plătit de adjudecatar va fi consemnat de executorul judecătoresc la dispoziţia instanţei, care va proceda la împărţirea lui potrivit cotei cuvenite fiecăruia dintre soţi (soţii se pot conveni asupra preţului oferit). Dacă împărţeala nu se poate realiza în nici una dintre modalităţile prevăzute de lege, instanţa va dispune închiderea dosarului.

 

Hotărârea de partaj este supusă apelului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, atunci când a fost cerut pe cale principală.

Hotarârea de partaj are efect declarativ de drepturi, astfel că foştii soţi vor fi consideraţi, retroactiv, proprietari exclusivi ai bunurilor atribuite, din chiar momentul dobândirii lor.

Hotărârea constituie titlu executoriu şi este susceptibilă de executare silită în termenul general de prescripţei extinctivă. Dreptul de proprietate asupra bunurilor atribuite poate fi dovedit cu hotărârea de partaj

Vizualizati pachetul complet de servicii accesand pagina: Avocat Divort  Dreptul Familiei.