Dreptul de proprietate

Dreptul de proprietate este „acel drept real care conferă titula­rului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său propriu, cu respectarea nor­melor juridice în vigoare”.

Conținutul dreptului de proprietate

Ca drept real cu totul deplin, dreptul de proprietate este singurul drept subiectiv care conferă titularului său cele trei atribute, care intră în conţinutul său: posesia (jus utendi), folosinţa (jus fruendi) şi dispoziţia (jus abutendi).

Posesia – sau usus – este acel atribut al dreptului de proprietate care conferă titularului său posibilitatea de a stăpâni faptic bunul asupra căruia are dreptul de proprietate. Este actul de stăpânire materială, potrivit nevoilor şi dorinţelor sale, care îl îndeplineşte el însuşi sau fie încheind acte juridice cu alţii. Posesia este forma de exteriorizare materială a dreptului de proprietate şi prin ea se mijloceşte utilizarea economică a bunului, care este elementul exterior desprins din realitatea faptică, constând în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparţine, toţi ceilalţi fiind prin aceasta avizaţi că este titularul dreptului de proprietate.

Folosinţa – sau fructus – este dreptul de a trage din lucru toate foloasele pe care este susceptibil să le procure, fără distincţiune, fiind vorba de fructele propriu-zise, care se reproduc periodic, cât şi de cele civile şi industriale. Folosinţa priveşte deci fructele şi veniturile pe care le obţine prin exercitarea acestui atribut. În principiu, dreptul de a culege fructele aparţine proprietarului.

Dispoziţia –sau abusus – este prerogativa proprietarului de a dispune cu privire la fiinţa juridică sau materială a bunurilor din proprietate. Dreptul de dispoziţie al proprietarului este cel mai caracteristic dintre cele trei atribute şi se poate realiza prin înstrăinarea către altul, sau consumare, transformare sau chiar de distrugere cu consecinţa încetării calităţii de titular al dreptului de proprietate asupra acelui bun, fie sub aspect juridic (înstrăinare), fie sub aspect material (consumare, degradare, abandonare).

Dreptul de proprietate

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

Caracterele juridice sunt cele care îl deosebesc de celelalte drepturi reale. Ele sunt: caracterul absolut şi inviolabil; caracterul deplin şi exclusiv; caracterul perpetuu şi transmisibil.

Caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate rezultă din chiar definiţia lui. Prin cuprinderea acestui caracter în codul civil francez şi apoi în codul civil român, legiuitorul a vrut să dea proprietăţii o altă organizare în comparaţie cu fizionomia sa anterioară, când ea era încătuşată şi strivită sub povara sarcinilor şi obligaţiilor feudale senioriale. Însă caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie evidenţiat şi în comparaţie cu celelalte drepturi reale. El este singurul dintre acestea care conferă titularului său exerciţiul tuturor atributelor. În acelaşi timp dreptul de proprietate este un drept absolut, în sensul opozabilităţii sale, toate celelalte subiecte de drept sunt obligate să nu facă nimic de natură a-l încălca. În virtutea acestui drept, ori de câte ori bunul s-ar afla în deţinerea sau posesia nelegitimă a altuia, proprietarul are dreptul la acţiunea în revendicare, care poate fi introdusă împotriva oricărei persoane.

În prezent caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate este definit astfel: absolut, deoarece este recunoscut titularului sau în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, aceştia din urmă fiind obligaţi să nu facă nimic de natură a-l încălca; şi inviolabil, înţeles în sensul că nu poate fi încălcat de nimeni. Inviolabilitatea întăreşte caracterul absolut. Ea este prevăzută de Constituţie şi se impune cu aceeaşi forţă şi statului.

Caracterul deplin şi exclusiv. Deplinătatea conferă titularului toate cele trei atribute: posesia, folosinţa, dispoziţia.

Caracterul deplin deosebeşte dreptul de proprietate de toate celelalte drepturi reale, care sunt dezmembrăminte ale proprietăţii, care nu sunt depline atâta timp cât nu conferă decât parţial exerciţiul acestor atribute.

Caracterul exclusiv presupune că titularul acestui drept îşi exercită prerogativele excluzând orice altă persoană de la acest exerciţiu. Cu alte cuvinte este în acelaşi timp şi exclusiv  (alături de deplin) în sensul că sunt independente de orice puteri ale altei persoane asupra bunului respectiv, în afară de cazurile când se constituie dezmembrăminte.

Caracterul perpetuu şi transmisibil. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate este înţeles în sensul că durata sa nu are limită în timp, el nu se pierde prin neîntrebuinţare sau prin moartea titularului.

Afla mai multe detalii despre activitatea noastra juridica accesand pagina Cabinet de avocat .